Bine faci, bine găsești. Donăm zâmbete

bb_960x300_logo-carusel-site-600x188Știu că deja ați auzit de nenumărate ori această replică și poate sună ușor clișeic, însă faptele bune și gândurile pozitive ni se întorc înzecit.

Pe același principiu funcționează și bursa binelui, unde au posibilitatea să se alăture unei cauze în care cred și persoanele ce nu dispun de venituri exorbitante, astfel că, cu o mică donație (5, 10 lei) fiecare dintre noi poate contribui pentru a susține un program în care crede.

În cadrul programului se găsesc nenumărate cauze care merită atenția noastră, iar cel mai apreciat, acela ce atrage cele mai multe donații câștigă Campionatul de Bine iar sumele atrase se dublează în limita a 5.000 de euro.

Multe sunt cauzele care mi-au atenția, însă una în mod deosebit, și anume, programul Adoptă un copil la hidroterapie. Cred cu tărie că, înainte de toate suntem oameni, și sentimentele sunt cele care ne caracterizează, iar zâmbetele acordate unui prunc pot avea un impact mai mare decât 1000 de cuvinte sau zeci de donații.

Legătura pe care o creezi cu un copil, mai ales unul ce dispune de un handicap, are un impact emoțional crescut asupra lui, astfel că, bucuria pe care o simte în momentele pe care le petreceți împreună nu se compară cu nimic. Așa că nu fiți timizi, donați zâmbetevi se vor întoarce înzecit!

Susține și tu proiectele ONG-urilor din România și donează zâmbete celor din jur!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s